UE sprijină băncile care au credite afectate de pandemie

UE sprijină băncile care au credite afectate de pandemie
Publicat: 16/12/2020, 18:30
Actualizat: 16/12/2020, 18:31

Uniunea Europeană a prezentat miercuri un set de măsuri ce va ajuta băncile să treacă mai ușor peste creditele neperformante înregistrate din cauza Covid 19 și să acorde în continuare împrumuturi. Se pot evita astfel blocaje de tipul celor generate în criza financiară din 2008 – 2009.

Modul deficitar în care au fost atunci abordate împrumuturile neonorate a lăsat băncile în imposibilitatea de a oferi noi împrumuturi, la un nivel satisfăcător.

Avertisment: se apropie un tsunami de împrumuturi neplătite

Reprezentanții sistemului bancar se așteaptă anul viitor la o creștere masivă a împrumuturilor neachitate. Principalele motive ar fi expirarea termenelor de păsuire, pentru clienții persoane fizice, și ridicarea măsurilor de scutire, pentru companii.

La sfârșitul lunii iunie, creditele neperformante reprezentau 2,8% din împrumuturile oferite de băncile UE, în creștere cu 0,2 puncte procentuale față de al patrulea trimestru al anului 2019.

Conform agenției Reuters, șeful secției de supraveghere bancară a Băncii Centrale Europene, Andrea Enria, a avertizat că ar putea exista un „val imens” de împrumuturi neplătite, care ar putea depăși 1,4 trilioane de euro.

„Astăzi am propus un set de măsuri care, asigurând în același timp protecția debitorilor, poate ajuta la prevenirea unei creșteri a creditelor neperformante similare cu cea de după ultima criză financiară”, a declarat comisarul UE pentru servicii financiare, Mairead McGuinness.

Criterii speciale pentru băncile „rele”

Pe baza experienței anterioare, Comisia Europeană propusese eficientizarea pieței împrumuturilor prin crearea unei rețele de „bănci rele” naționale, susținută de o bază de date centrală, pentru a spori transparența. Din cauza crizei de timp, s-a luat totuși decizia ca sistemul să nu fie acum creat, întrucât s-ar fi pierdut „timp prețios” cu ajungerea la un acord în acest sens, conform unui oficial al UE citat de Reuters.

În schimb, se dorește introducerea unor parametri pe care băncile „rele” să-l respecte, astfel încât datele oferite de ele să fie comparabile în întreaga UE.

Se dorește, de asemenea, o mai mare convergență în normele naționale de insolvență și se propune ca o bancă ce cumpără împrumuturi neperformante să nu trebuiască să aloce mai mult capital decât vânzătorul.

Pachetul UE clarifică, de asemenea, regulile privind ajutorul de stat acordat băncilor în timpul șocurilor economice, cum ar fi pandemia, reguli cunoscute sub numele de „măsuri de precauție”. Conform acestor prevederi, nu ar trebui acordate fonduri creditorilor care se confruntă deja cu probleme.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată